Clienţii Orange au celebrat 10 ani de reuşite alături de legendara trupă britanică The Prodigy. Acum 10 ani compania a creat un început frumos - brandul Orange - pe care îl continuă şi în prezent.

Ludmila NISTORICĂ, Director Marketing şi Comunicare: „La Orange, suntem mândri să celebrăm alături de clienţi 10 ani de reuşite. Suntem peste 2,6 milioane în această familie, care comunicăm din plin cu cei dragi şi ne bucurăm de avantajele lumii digitale în cea mai avansată reţea 4G. Suntem foarte mândri să celebrăm aniversarea împreună cu clienţii noştri la acest concert de excepţie. Suntem pregătiţi să oferim experienţe unice şi în continuare. Pentru că totul abia începe”.

De 10 ani mai aproape de ce-i important pentru clienţi

● Cea mai mare familie din Moldova

Din 2007 şi până în prezent, Orange a crescut cea mai mare familie din Moldova – numărul celor care au ales să comunice în reţeaua companiei aproape s-a triplat – de la 914 mii până la 2,6 milioane de clienţi.

● Cea mai avansată reţea 4G

Şi dacă acum 10 ani internetul mobil putea fi accesat doar în baza reţelei 2G, astăzi clienţii Orange au posibilitatea să se bucure de avantajele lumii virtuale cu cel mai rapid internet mobil cu viteze de până la 300 Mbps. Orange a investit cu prioritate în dezvoltarea reţelei, astfel încât actualmente 97% din populaţia ţării are acces la cea mai avansată reţea 4G.

● Cea mai vastă reţea de puncte de vânzări

Pentru ca fiecare să aibă acces la servicii inovative şi de calitate în orice colţ al ţării, din 2007 şi până în prezent, Orange a triplat numărul de magazine şi puncte de vânzări. Astăzi, clienţii pot beneficia de serviciile şi produsele companiei în 3600 de locaţii în toată ţara.

● O echipă numeroasă de angajaţi

Pentru ca toţi cei aflaţi la Orange să se bucure de deservire de calitate, compania a majorat de patru ori numărul angajaţilor. Astăzi, o echipă  de peste 1200 de angajaţi sunt pregătiţi 24/7 să asigure conexiunea continuă a clienţilor la serviciile companiei.

● Sponsorizări şi donaţii în valoarea de 200 milioane de lei

Compania a sponsorizat evenimente şi a investit în dezvoltarea proiectelor sociale peste 200 de milioane de lei, de proiectele Fundaţiei Orange beneficiind fiecare al 10-lea locuitor al Moldovei. Primii 10 ani de reuşite ale brandului Orange au fost marcaţi cu un concert de excepţie alături de legendara trupă britanică The Prodigy.

Cel mai tare spectacol al anului susţinut de The Prodigy

Ocupând ani la rând primele poziţii în clasamentele europene cu piesele lor, trupa britanică a scris istoria muzicii moderne la Chişinău. Aflaţi în premieră în capitala Republicii Moldova, legendara trupă a oferit cel mai tare spectacol muzical al anului. Cca 10 mii de fani ai muzicii electronice au dansat pe ritmuri incendiare, fiind invitaţi la un adevărat maraton techno. În deschiderea show-ului au concertat trupele autohtone Carlas Dream şi Etno Republic.

Ion CIOBANU, spectator concert: „Este cu siguranţă cel mai tare eveniment al anului. Am crescut cu ritmurile acestei trupe şi sunt foarte fericit că a ajuns şi în Moldova. De fapt, până acum încă nu-mi vine să cred că i-am putut vedea aici, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Bravo, Orange, pentru acest concert.” 

Ana STRĂJESCU, spectatoare concert: „Show-ul a fost de excepţie. A fost cel mai aşteptat concert de mine până în prezent. 20 de ani de aşteptare pentru ca visul meu să devină realitate, aici, acasă.” 

G76Q7467

Clienţii Orange vor trăi experienţe incomparabile şi în continuare. Compania s-a angajat ca în următorii ani să continue investiţiile în dezvoltarea pieţei de telecomunicaţii din ţară prin: construcția unei rețele de încredere de telefonie mobilă și extinderea serviciilor pe segmentul TV și internet fix, crearea produselor şi serviciilor inovative, care să răspundă aşteptărilor clienţilor, dar şi oferirea unor experienţe de deservire şi cumpărare inteligente. Totul abia începe!

P

Distribuie articolul: